Bolojan: ”După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”

Ilie Bolojan Galerie foto (1 fotografii): Bolojan: ”După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”
Foto: Profimedia  |   Ilie Bolojan

Redactia   |   Publicat: 06.05.2026 10:32   |  Actualizat: 06.05.2026 11:31

Ilie Bolojan spune, în primul mesaj după ce a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR, că a fost o onoare pentru el să fie zece luni în funcția de premier și, împreună cu cei alături de care a făcut echipă, a dovedit că se poate guverna cu reguli, ”fără să risipești banii publici și fără aroganță”. Premierul interimar spune că, marți, în Parlament, inevitabilul s-a produs pentru că, atunci când ”ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”.

Adaugă iAMnews.ro ca sursă preferată în Google

”Dragi români, a fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României. Cel mai important, am dovedit că este posibil un alt mod de a guverna.

Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor”, a scris Ilie Bolojan în mesajul transmis pe Facebook, miercuri, la o zi după ce a fost demis prin moțiune de cenzură.

Premierul interimar a precizat că, în cele zece luni în care a condus Guvernul, a cunoscut oameni de calitate cu care a dovedit să se poate guverna cu reguli și fără risipă.

”Le mulțumesc celor cu care am colaborat în munca de echipă din aceste 10 luni, pentru un alt model de guvernare. Am cunoscut mulți oameni de calitate, de la cele mai simple funcții până la cele mai înalte.

Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță”, a adăugat Ilie Bolojan.

Ce se întâmplă după demiterea prin moțiune de cenzură

Ilie Bolojan a făcut referire în mesaj și la moțiunea de cenzură în urma căreia a fost demis și a precizat ce va face mai departe la Palatul Victoria, până la numirea unui nou Guvern.

”După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură.

Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea”, a mai spus premierul demis prin moțiune de cenzură.

Ilie Bolojan a precizat și ce se întâmplă după ce va pleca de la Palatul Victoria.

”Tot sprijinul pe care l-am primit, mai ales în ultima lună, mă motivează să merg mai departe, să lupt în continuare pentru România și viitorul ei. Se încheie o etapă, începe alta; valorile pentru care lupt rămân aceleași și este esențial că vă simt alături. Mulțumesc, România!”, și-a încheiat Ilie Bolojan mesajul.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis, marți 5 mai, prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR. Moțiunea de cenzură a trecut cu cea mai mare majoritate parlamentară din ultimii 30 de ani, fiind votată de peste 280 de senatori și deputați.

Căderea Guvernului deschide o perioadă de negocieri intense între partidele parlamentare, într-un moment în care stabilitatea politică devine esențială pentru buget, reforme și angajamentele României față de partenerii occidentali.

După votul pentru moțiunea de cenzură, PNL a anunțat că va intra în opoziție, menținând decizia de a nu face alianță cu PSD.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

UPDATE | Președinții Nicușor Dan și Karol Nawrocki, declarații de presă comune înaintea Summitului B9

Liderul UDMR nu vede stabilitate pentru viitorul Executiv. Kelemen Hunor spune că noul guvern va rezista doar câteva luni

Nicușor Dan explică de ce a înlocuit termenul „pro-european” cu „pro-occidental” în discursul de Ziua Europei

Nicușor Dan: ”Nu o să fac experimente, să propun premier și să vedem dacă există sau nu majoritate”. Ce întrebări le va pune partidelor la consultări

S.O.S. România a depus o solicitare de suspendare a lui Nicușor Dan. Ce acuzații îi aduce partidul președintelui

UDMR nu exclude un Guvern minoritar cu PSD, dacă Grindeanu este nominalizat premier. Kelemen Hunor: ”Refacerea coaliției este varianta dorită”

Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”

Legenda Stelei a explicat de ce nu a fost aproape de Helmut Duckadam în clipele grele ale acestuia: ”Să mă ierte”

A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”

CUTREMUR! Încă o echipă nu a primit licența pentru SuperLiga: ”E haos total”

Umilințele la care a fost supus Helmut Duckadam de Steaua și de Gigi Becali: ”A suferit toată viața! Era un băiat extraordinar”

Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”

Cele mai citite

Noi detalii în cazul crimei din Bihor. Raportul medico-legal arată că eleva de 18 ani a fost atacată în mai multe zone ale corpului

Actualitate  |  10 Mai 2026, 14:36
1.
Noi detalii în cazul crimei din Bihor. Raportul medico-legal arată că eleva de 18 ani a fost atacată în mai multe zone ale corpului
Parlament cu 300 de aleși și Guvern redus la 10 ministere, în planul prezentat de AUR. George Simion vorbește despre tăierea cheltuielilor administrative

Politică  |  10 Mai 2026, 11:22
2.
Parlament cu 300 de aleși și Guvern redus la 10 ministere, în planul prezentat de AUR. George Simion vorbește despre tăierea cheltuielilor administrative
Un ornitolog olandez este considerat posibilul pacient zero al epidemiei de pe MV Hondius. Cum ar fi intrat în contact cu hantavirusul

Internațional  |  11 Mai 2026, 17:21
3.
Un ornitolog olandez este considerat posibilul pacient zero al epidemiei de pe MV Hondius. Cum ar fi intrat în contact cu hantavirusul
Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna